David Pușcaș, dezvăluiri din procesul cu Luminița Anghel: dosarul penal, clasat
David Pușcaș a primit citația de la poliție și instanță în dosarul deschis de Luminița Anghel pentru hărțuire și amenințare. Procurorii au dispus clasarea cauzei, considerând că mesajele nu constituie amenințări concrete.

David Pușcaș a făcut dezvăluiri din cadrul dosarului penal deschis în urma plângerii depuse de Luminița Anghel, mama lui adoptivă. Războiul dintre cei doi continuă, iar artista a apelat la autorități, acuzându-l pe fiul său adoptiv de hărțuire și amenințare.
David Pușcaș, citat de poliție și instanță
Recent, tânărul a vorbit despre dosarul penal. El a primit citația oficială de la poliție și instanță, moment pe care l-a înregistrat și l-a publicat pe internet. Deși s-a speriat când a primit plicul de la judecătorie, David Pușcaș s-a liniștit după ce a citit decizia autorităților.
Decizia procurorilor: clasarea dosarului
Procurorii au dispus clasarea dosarului penal, în lipsa unei amenințări concrete. Spusele lui David, atât în mesaje, cât și în spațiul public, nu au avut un scop real și au fost interpretate ca refulări emoționale. „S-a clasat dosarul și voi explica de ce s-a clasat. Aici este oficialul de la tribunal. Cu privire la infracțiunea de amenințare. În cauză, mesajele trimise de numitul Pușcaș David conțin expresii cu caracter ostil, acestea nu sunt suficient determinate și concrete pentru a contura o amenințare în caz penal”, a declarat David Pușcaș.
Formulările utilizate au caracter general și nu relevă o intenție clară de a săvârși o faptă determinată. De asemenea, nu rezultă existența unui pericol real sau iminent, iar din ansamblul probator nu se poate reține că persoanei vătămate i-a fost indusă o stare de temere în sensul cerut de lege. Cu privire la infracțiunea de hărțuire, din materialul probator administrat rezultă că numitul Pușcaș David a transmis un număr redus de mesaje, fără a contura o conduită repetată, insistent și sistematică.
„De asemenea, nu s-a dovedit că aceste acte ar fi fost de natură să producă o stare de temere în sensul normei de incriminare. În lipsa caracterului repetitiv și a consecinței cerute de lege, respectiv producerea unei stări de temere, se constată că fapta nu întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de hărțuire”, a adăugat David Pușcaș.