Misterul Cascadelor de Sânge din Antarctica, elucidat: apa bogată în fier ajunge la suprafață printr-o rețea de canale sub presiune
Cercetătorii au descoperit cum apa extrem de sărată și bogată în fier iese din ghețarul Taylor, formând faimoasele cascade roșii. Sub gheață, un ecosistem bacterian a supraviețuit peste un milion de ani fără lumină sau oxigen.
Celebrele Cascade de Sânge din Antarctica, descoperite în 1911 de geologul australian Griffith Taylor, și-au dezvăluit în sfârșit secretul. Apa de culoare roșie care se prelinge din ghețarul Taylor provine dintr-un rezervor de saramură bogată în fier, captiv sub gheață de cel puțin 1,5 milioane de ani. Cercetătorii au descris anul acesta mecanismul prin care această apă ajunge la suprafață, printr-o rețea ascunsă de canale sub presiune.
O descoperire veche de peste un secol
Inițial, Griffith Taylor a crezut că nuanța roșie este cauzată de alge, însă studii ulterioare au arătat că adevărata cauză este oxidarea fierului. Când apa bogată în fier intră în contact cu oxigenul, fierul se oxidează, asemănător ruginii, colorând gheața în roșu. Timp de decenii, oamenii de știință nu au înțeles cum reușește apa să străbată sute de metri de gheață pentru a ieși la suprafață.
Rețeaua ascunsă de canale
În 2017, cercetători de la Universitatea din Alaska Fairbanks au descoperit, cu ajutorul radarului, o rețea de canale aflate sub presiune, prin care apa parcurge aproximativ 300 de metri în interiorul ghețarului. Salinitatea extrem de ridicată a apei îi coboară punctul de îngheț, iar atunci când o parte din apă îngheață, procesul eliberează căldură, încălzind gheața din jur și menținând deschis canalul. „Deși pare contraintuitiv, apa eliberează căldură atunci când îngheață, iar această căldură încălzește gheața mai rece din jur”, a explicat glaciologul Erin Pettit. Ghețarul Taylor este în prezent cel mai rece ghețar cunoscut în interiorul căruia apa curge permanent.
Viața ascunsă sub gheață
Cea mai spectaculoasă descoperire este însă existența unui ecosistem microbian activ la sute de metri adâncime, complet izolat de lumină și oxigen timp de peste un milion de ani. Microbiologul Jill Mikucki, de la Universitatea din Tennessee, a obținut probe de apă care au confirmat prezența bacteriilor ce își obțin energia din compuși ai sulfului. Cercetătorii consideră că acest mediu reprezintă un model valoros pentru studiul posibilității existenței vieții pe alte corpuri înghețate din Sistemul Solar, precum sateliții Europa sau Enceladus.
Mecanismul de ieșire la suprafață
Anul acesta, cercetătorii au reușit să descrie pentru prima dată mecanismul prin care saramura este împinsă la suprafață. În timpul monitorizării din 2018, o stație GPS, o cameră și senzori de temperatură au înregistrat simultan modificări ale ghețarului. Nivelul suprafeței a scăzut cu aproximativ 15 milimetri, deplasarea ghețarului a încetinit cu aproape 10%, iar pe suprafață au apărut noi pete roșii. Concluzia a fost că presiunea acumulată în rezervorul de saramură crește treptat până când apa este împinsă la suprafață în impulsuri succesive. Fiecare episod modifică ușor structura ghețarului și îi încetinește deplasarea. Monitorizarea acestor fenomene ar putea transforma Cascadele de Sânge într-un indicator natural al proceselor din interiorul ghețarului Taylor și al evoluției sale în timp.
